Eşti în categoria - Interviuri

Interviu cu Andrei Hasna

Acesta este un interviu mai vechi pe care i l-am luat lui Andrei Hasna pentru siteul construimimperii.ro. Am dat din intamplare peste el si mi-am dat seama ca sunt destul de multe lucruri pe care le-ai avea de invatat de pe urma lui.

Are trei sferturi de ora, asa ca inarmeaza-te cu rabdare si asculta, este o poveste faina a unui copil care a ajuns sa castige mai multi bani decat tot restul familiei la un loc. In interviul asta am incercat sa omoram cateva mituri referitoare la afacerile online, doar tu poti sa imi spui daca am reusit asta.

Atentie! promotia de care vorbim in interviu nu mai este valabila; interviul a fost luat in prima parte a anului, dar erau lucruri prea interesante ca sa le las deoparte.

Interviu Andrei Hasna by Daniel Zarnescu

  Învaţa să faci bani pe net! Urmăreşte-mă pe - Newsletter   FaceBook   Twitter   RSS

Interviu cu Adrian Soare

Sunt pasionat de internet marketing si de tot ce inseamna comportamentul unui om pe internet din momentul in care intra pe un site pana il paraseste.” – Adrian Soare

Asta e ceea ce spune pe siteul său, Succesdublu.ro. Însă Adi e mai mult decât atât. E unul dintre oamenii care m-au inspirat de-a lungul timpului să devin ceea ce sunt acum. Deşi e născut în aceeaşi zi cu mine ( nu din acelaşi an icon smile Interviu cu Adrian Soare ) încă n-am avut ocazia să-l cunosc faţă în faţă. În schimb, l-am rugat să îmi acorde un interviu. Sunt sigur că îţi va fi de mare folos şi ţie.

1. Esti unul dintre cei mai de succes oameni când vine vorba de marketingul online din România. Cum ai ajuns aici?

Succesul e un termen relativ. Sunt multi marketeri foarte buni dar care nu au iesit atat de mult in fata pentru ca prefera anonimatul pentru a se ocupa mai bine de afacerile pe care le promoveaza. Experienta mea profesionala a inceput in vanzari. Mi-a placut sa vand si dincolo de aspectul client – vanzator am fost mereu curios sa descopar mecanismele care stau in spatele unei decizii de cumparare. De ce se hotaraste cineva sa iti dea niste bani pe un produs? Cum poti optimiza lucrurile astea? Trecerea spre marketing a fost una naturala. In marketing online poti testa mai bine ideile care iti vin pentru a promova diverse produse stand comod, acasa, in fotoliu cu laptopul in brate.

2. Ce face deosebirea între un site de succes şi unul din partea de „jos” a clasamentului?

Ar trebui sa definim mai intai ce inseama un site de succes. La un nivel generalist un site de succes este un site care reuseste sa atraga un numar mare de oameni interesati de un anumit subiect, printr-o experienta placuta de navigare, prin calitatea informatiilor pe care le ofera si prin usurinta cu care ei revin pe site. Vei vedea ca siteurile de succes se remarca prin faptul ca pun utilizatorul si experienta lui pe site pe primul plan.

3. Care crezi că sunt principalele nişe ce vor avea succes în 2010 pe partea de online?

In Romania cred ca vor exploda produsele informationale, siteurile de tutoriale sau care ofera ghiduri practice de a rezolva anumite probleme, partea de servicii, rezervari. Nu in ultimul rand, cred ca din ce in ce mai multe siteuri vor integra continut video original in articolele lor.

4. În articolele de pe siteul tău discutai foarte mult despre Social Media. De ce e aşa de important ca oamenii să se axeze pe social networks pentru a atrage vizitatori?

Nu e important. E inevitabilhappy Interviu cu Adrian Soare . Sunt cel putin doua mari motive pentru care o companie nu poate sa ignore Social Media :

a. Oamenii petrec mai mult de jumatate din timpul lor online pe retele de socializare

b. Oamenii au mai multa incredere in ce spun oamenii pe care ii cunosc decat in publicitatea pe care o fac companiile.

Dincolo de asta, Social Media nu e un canal prin care sa aduci vizitatori. E vorba de un nou fel de a integra comunicarea cu publicul care te urmareste. Eu te cunosc pe tine, tu cunosti pe X, X cunoaste pe Y. Teoretic eu pot ajunge sa-l cunosc pe Y cu un minim de efort in felul asta doar prin puterea retelelor sociale. Imagineaza-ti o companie care reuseste sa se apropie de clientii ei in felul asta.

5. Ce preferi: publicitatea plătită ( prin Google AdWords de exemplu ) sau atragerea vizitatorilor din social networks? Care ar fi avantajele şi dezavantajele uneia şi a celeilalte?

Fiecare canal de media are avantaje si dezavantaje. Cand vrei sa comunici o idee e bine sa folosesti un mix de marketing. Mai multe canale prin care poti sa atingi oamenii la care vrei sa ajungi. In felul acesta esti sigur ca daca unii nu observa mesajul tau intr-un mediu, il vor vedea in celalalt. Google Adwords are avantajul de a fi un canal de advertising foarte precis si usor de masurat dar nu creaza de obicei vizitatori fideli pe un site. Social Media creaza relatii si fidelizeaza mai bine vizitatorii. Trebuie sa incerci sa folosesti mai multe canale ca sa te ajute sa ajungi la oamenii pe care ii vrei

6. Care ar fi un top 10 al lucrurilor pe care oamenii le urăsc şi nu ar vrea să le vadă niciodată pe un site?

- Reclame mai mult decat continut

- Bannere care acopera siteul (over-layers)

- Design care se schimba foarte des

- Aspect neingrijit

- Spam

- Articole nedocumentate

- Sunete care pornesc automat cand se deschide siteul

- Elemente ale siteului care se incarca greu

7. Pe ce ar trebui să se axeze un web developer atunci când vine vorba de un site: calitatea conţinutului sau aducerea traficului şi conversia acestuia?

Un site are trei piloni principali si fiecare din ei necesita o doza de atentie. Cei trei piloni sunt : Promovare, continut, conversie. Un site nu poate rezista fara acesti trei piloni. Nu poti sustine un site fara vizitatori, fara sa ai continut pe el sau fara sa-i conduci sa faca numite actiuni care sa-ti aduca bani. Asadar, cand incepi sa construiesti siteul trebuie sa ai un echilibru si sa dedici timp fiecaruia din aceste trei domeniii.

8. Pe blogul tău, de pe succesdublu.ro scrii articole foarte interesante din domeniul dezvoltării personale. Ce îi împiedică pe majoritatea oamenilor să-şi îndeplinească visele?

Unii oameni nu viseaza suficient de indraznet iar altii se tem sa schimbe ceea ce au acum chiar daca se plafoneaza. Psihologii sunt de acord ca oamenii au o rezistenta crescuta la schimbare, se tem sa faca modificari majore in viata lor chiar daca asta inseamna sa se multumeasca cu mai putin decat sunt capabili sa aiba. Frica este motivul principal pentru care oamenii nu –si ating visele. Frica de esec, Frica de a fi respinsi, frica de a investi prea mult si a pierde tot, frica de a ramane singuri, frica de moarte, etc.

9. Cam cât timp ar trebui să-i ia unei persoane pentru a avea succes online? Pentru a ajunge la un câştig lunar de 2-3 mii de euro.

Nu stiu sa-ti raspund la intrebarea asta. icon smile Interviu cu Adrian Soare Depinde de cat de mult iti doresti sa ajungi la castigul acela. Unii ajung in cateva luni, altii niciodata.

10. Aşa cum se ştie, dacă vrei bani trebuie să munceşti pentru ei. Este posibil să câştigi bani pe internet şi cu muncă mai puţină?

Nu cred in mitul asta. Poti sa castigi bani cu munca putina. Vor fi bani putini .

11. Din ce crezi că se câştigă cel mai bine la ora actuală: reclamă plătită gen Adsense, vânzarea de produse electronice, afilieri etc ?

Pe un site de marketing recent se facuse un sondaj care suna cam asa : Din ce ati facut cei mai multi bani online pana acum? Dupa aproape 1000 de marketeri care raspunsesera la intrebare topul era in ordine :

- Vanzarea propriilor produse

- Vanzarea produselor altora (marketing afiliat)

- Adsense

- Alte forme de publictate

12. În final, aş dori să ne povesteşti puţin despre proiectele tale din online.

Lucrez sa fac din Succesdublu.ro un site unde oamenii sa gaseasca resursele care sa-i motiveze in fiecare zi. Ma gandesc sa introduc un sistem de membership pentru cei care doresc sa isi schimbe anumite obiceiuri proaste pe care le au si sa invete unele bune urmand niste pasi practici, zilnici, contra-cost. Lucrez la o carte, anul acesta voi da drumul unei serii de workshopuri de dezvoltare personala. Cam atat deocamdata. Asta e singurul meu proiect online in momentul de fata, in rest imi ocup timpul facand consultanta pentru clienti pe zona de Social Media Marketing si plimbandu-ma prin tara.

Mersi Adi. Sunt sigur ca au fost de mare folos răspunsurile tale.

  Învaţa să faci bani pe net! Urmăreşte-mă pe - Newsletter   FaceBook   Twitter   RSS

Interviu Google Adsense cu Ema

Am pregătit pentru tine un interviu scurt cu Ema, un bun prieten de-al meu, ce castiga câteva sute de dolari lunar din Google Adsense, fără a fi nevoit să lucreze mai mult de 4-5 ore pe săptămână la siteul său.

Aşadar, să începem…

1. De cât timp foloseşti Google Adsense şi ce te-a făcut să începi cu el?

Am inceput să folosesc Google Adsense din iarna lui 2006, mă inscrisesem cu un site făcut într-un generator şi publicat pe un subdomeniu. Am început cu Adsense pentru că era, şi este cel mai popular program de advertising şi nu impune condiţii speciale, cum ar fi traficul site-ului sau popularitatea.

2. Toată lumea se întreabă cum pot face bani din GA. Există vreun secret anume?

Da, se pot face bani “serioşi” din Google Adsense. Iar “secretul” principal este tema site-ului. Daca tema este stabilă şi tu ca proprietar menţii conţinutul site-ului în legătură cu tema Google Adsense v-a publica anunţuri relevante pe site-ul tău. De aici încolo totul merge de la sine.

3. Care crezi că sunt greşelile frecvente pe care le fac oamenii când vine vorba de Google Adsense?

La multe site-uri am observat că stilul anunţurilor este cel default. Este una dintre cele mai întâlnite greşeli. Stilul default, adica: link-ul din titlu albastru, textul negru şi url-ul verde scoate in evidenţă reclama şi până la urmă vizitatorul nu caută reclame pe site-ul tău ci conţinutul de care este interesat.

4. Dacă ar fi să dai un sfat celor ce folosesc GA, care ar fi acela?

Cel mai bun sfat pe care l-aş putea da ar fi: “Nu renunţa!”. Chiar daca nu câştigi din prima săptămână sau prima lună nu renunţa. Eu unul nu am câştigat bani pana nu am înţeles ce înseamnă cu adevărat Google Adsense. Aşa că îi sfătuiesc pe cei care sunt începători să încerce mai multe posibilităţi referitor la: plasarea anunţurilor, stilul, cantitatea, ş.a.

5. Ce face un site să câştige mai bine din GA? Traficul, modul de amplasare al reclamelor, conţinutul sau designul siteului? De ce?

Pentru inceput consider ca pentru a castiga mai mult in Adsense site-ul are nevoie de continut. Dar nu trebuie sa neglijam nici amplasamentul reclamelor si nici celelalte. Câştigurile vin din reclame care valorează, şi aceste reclame nu vor fi valoroase dacă conţinutul nu este potrivit. Dupa ce continutul site-ului este bun, poti incepe sa lucrezi la amplasamentul reclamelor si stilul lor.

6. Dacă ar fi să renunţi la GA, spre ce te-ai reorienta?

Momentan nu am nici un motiv ca să renunţ la Adsense, dar dacă ar fi să renunţ la Google Adsense as incerca Comission Junction (CJ.com) este un program de advertising destul de bun.

Mulţumesc Ema.

O să urmeze în curând o serie de articole despre cum poţi să câştigi bani din Google Adsense şi nu numai.

Până data viitoare, toate cele bune!

Baftă!

  Învaţa să faci bani pe net! Urmăreşte-mă pe - Newsletter   FaceBook   Twitter   RSS

Interviu despre SEO cu Tudi

Salut Tudi.

Mersi că ai acceptat acest interviu. SEO este o armă ce nu trebuie neglijată. Dar să nu pierdem timp, hai să trecem la treabă icon smile Interviu despre SEO cu Tudi

1.      E important numele domeniului pentru optimizarea SE ? Să zicem că am „jucatori.net” iar eu vreau sa fac un site despre cei mai importanti jucători din România. Mă va ajuta numele pentru o mai bună poziţionare în motoarele de căutare?

Salut Andrei. Da, numele domeniului are o importanta destul de mare, dar doar atunci cand are „in spate” un site de calitate si relevant pentru keywordul din domeniu. Degeaba ai domeniul www.calculatoaresecond.ro daca site-ul nu e despre calculatoare. Iti dau un exemplu din nisa „travelling”, pe care lucrez momentan: e aproape imposibil sa ajungi pe primul loc la keywordul „cheap flights” sau la variatii long tail ale sale, pentru ca exista un site puternic numit www.cheapflights.com care prinde locul 1 la majoritatea acestora. Poate fi considerata si cautare de brand: de exemplu atunci cand cauti „Gazeta Sporturilor” e clar ca urmaresti pagina principala a ziarului online, cauti brand-ul. De aici si avantajul de a avea acelasi brand si keyword la un loc.

2.      Stiu ca tu ai scris un ghid de optimizare SEO pentru WordPress. Folosind o astfel de platformă (WordPress) e mai uşor pentru individ să-şi optimizeze siteul, decât în cazul unui site făcut de el sau de cineva calificat?

In primul rand WordPress rezolva multe probleme tehnice legate de SEO, probleme care de multe ori sunt dificil de implementat pe un site custom. Mai ales pentru o persoana cu cunostinte tehnice reduse, WordPress-ul e mana cereasca la optimizare. Blogul are clar o functionalitate mult mai „search engine friendly” decat orice site static si am sa iti dau iarasi un exemplu la un site la care lucrez momentan. Avem aproximativ 4,000 de pagini cu articole originale, bagate intr-o sectiune a site-ului. Din ele sunt indexate aproximativ 1,000 si putine au rankuri bune la keywordurile care le tintesc. Pe acelasi site avem un blog nou cu aproximativ 25 de articole…toate acestea sunt indexate si stau bine in SERP pe keywordurile lor. In concluzie: in majoritatea cazurilor e intr-adevar mult mai usor sa optimizezi un blog decat un site custom.

3.      După ce criterii alegi cuvintele cheie pentru un site? E mai bine să te axezi pe un segment din piaţă şi să-l stăpâneşti cu un tip de cuvânt cheie decât să foloseşti cuvântul cel mai căutat în motoare din domeniul respectiv?

Depinde daca e un site nou, sau unul cu ceva vechime. La un site nou as tinti mereu catre keywordurile puternice si mi-as forma grupuri de keyworduri secundare relevante pe care sa ajunga PageRank-ul si link juice-ul site-ului de pe cele principale. De exemplu, ai un site despre „placi video” (keyword principal). Optimizezi prima pagina, sau o pagina importanta pe acest keyword, dupa care prin ea treci mai departe PageRank-ul pe pagini adanci optimizate pe „placi video ASUS”, „placi video BFG”, „placi video nvidia 280 GTX” etc.

La un site vechi poti profita de ceea ce americanii numesc „low hanging fruit”, ocazii care nu merita ratate. Spre exemplu, observi in programul de analiza si statistica (Google Analytics e probabil cel mai comun) ca acum cateva luni site-ul a avut ceva trafic din motoare de pe keywordul „placi video ATI”, dupa care a cazut din nou. Chiar daca poate nu e cel mai cautat keyword, odata ce ai fost sus cu el inseamna ca e loc sa revii acolo rapid. Pe termen scurt, e poate mai rentabil sa te concentrezi pe astfel de keyworduri pe care ai avut odata rezultate, decat pe keyworduri grele de pe care nu ai siguranta ca poti aduce trafic. Un keyword secundar sau chiar long tail pe pozitia 1-2 poate insemna mai mult trafic decat un keyword principal pe care nu poti urca mai mult decat locul 16-17 din cauza competitiei puternice.

4.      Cât de importantă este validarea W3C în optimizarea SE? Un site ce corespunde standardelor are mai multe şanse de a fi găsit mai repede decât unul cu PageRank mai mare dar nu tocmai valid, să zicem?

Nu cred ca validarea e un factor direct in algoritmul unui motor de cautare si cam la concluzia asta au ajuns toti in lumea SEO-ului. Insa ai dreptate, un site care corespunde standardelor poate avea mai multe sanse pentru ca validarea inseamna o oarecare certitudine ca site-ul va putea fi indexat corect si ca nu exista erori de care un crawler sa se loveasca (ex: linkuri moarte).

5.      Care sunt cele mai importante 4-5 lucruri pe care orice persoană trebuie să le ştie despre SEO înainte de a începe să-şi optimizeze siteul?

1.      Chiar si un site prost optimizat poate fi indexat si sa rankeze bine, atata timp cat nu are erori care sa declanseze o penalizare in motoare. Inainte sa optimizezi un site, te uiti daca nu sunt probleme care cauzeaza penalizari sau chiar un ban (module de link exchange automate, duplicate content la greu, samd.).

2.      Fiecare pagina va trebui optimizata pe un singur keyword pentru efect maxim. Mai ales la site-urile mici, e greu sa rankezi cu 2 keyworduri principale daca exista concurenta pe ele.

3.      Nu uita de long tail keywords. In majoritatea cazurilor din keywordurile long tail sau secundare intra mult mai mult trafic decat dintr-un keyword principal. In plus, primele sunt mai usor de atins, cu o investitie mai mica si intr-un timp mai scurt. Keywordurile cu competitie mare sunt un lux pe care ti-l permiti doar dupa ce ai un site si un brand puternic.

4.      Suna a cliseu, dar gandeste-te si la useri, nu doar la motoare. Mi se pare infinit mai important sa ai un site pe care un user il va vizita cu placere si catre care va pune un link cand va avea ocazia, decat sa adaugi cateva linkuri spammy in footer-ul site-ului, alungand userii de pe el cu aspectul si cu o functionalitate proasta. User-ul fericit e cel mai important factor SEO al tau icon smile Interviu despre SEO cu Tudi

5.      Nu pierde 3 ore pe zi uitandu-te la statistici sa vezi daca a mai crescut un keyword sau altul. Poti aloca saptamanal cateva ore pentru asta, dar nu deveni „stats addicted” pentru ca in timpul in care te minunezi de cei 10 vizitatori in plus care i-a trimis un keyword, ai putea sa scrii inca un articol care sa aduca 10 vizitatori si el.

6.      Un SEO bun înseamnă un site de succes? Ce ar trebui să fie luat în vedere mai întâi: designul siteului sau optimizarea SE?

Cred ca ambele au un rol important si ar trebui ca orice designer sau web developer sa aiba notiuni elementare de SEO cand construieste un site, pentru ca tine mai de graba de un domeniu mai larg: usability. Developer-ul e cel care trebuie sa asigure ca vei putea avea titluri si descrieri unice pe fiecare pagina, ca site-ul va fi usor de indexat, ca structura site-ului e corecta si pentru un search engine si pentru un user. De cealalta parte a optimizarii se ocupa webmasterul (in cazul in care developerul si webmasterul nu sunt aceeasi persoana): targetarea keywordurilor, link building-ul, adaugarea continutului relevant.

7.      O regulă nescrisă spune: „dacă ceva merge, atunci nu schimba.”. Ce ar trebui să facă individul atunci când siteul său e pe primul loc la căutarea unui anumit cuvânt cheie, pe un segment din piaţă, iar el vrea să schimbe cuvântul pentru ca să beneficieze de mai multe vizite? E indicat? Dacă da, cât ar putea dura până sa revină la acelaşi număr de vizitatori lunar aduşi din motoarele de căutare?

Ok aici discutam foarte general, pentru ca datele difera enorm de la caz la caz. Sunt de acord insa cu regula ta, daca esti sus pe un keyword, mentine-te acolo cu el. Pentru keyworduri noi poti creea oricand alta pagina pe care sa o optimizezi. Dar cum ziceam si mai sus, prefer tipul de optimizare in ramuri de keyworduri, pornind de la un keyword principal si apoi targetand variantele long tail ale acesteia. Daca esti sus la „lapte”, nu incerca sa schimbi si sa optimizezi pe „branza” doar pentru ca are mai mult trafic. Optimizeaza in schimb pagini noi pe „lapte Zuzu”, „lapte Cedra”, „lapte vanilat”, „lapte semidegresat LaDorna” etc.

P.S. Nu, nu am contract cu vreun producator de lapte, a fost primul exemplu care mi-a venit in minte icon smile Interviu despre SEO cu Tudi

8.      Ce sfaturi ai pentru cei ce au făcut un SEO prost, iar motoarele de căutare i-au penalizat? Dar pentru cei ce vor să folosească metode nu tocmai ortodoxe pentru a ajunge cât mai repede în topurile motoarelor de căutare?

Pentru cei pe care i-au penalizat motoarele am un singur sfat: aveti rabdare. Stiu, e frustrant, am trecut si trec prin situatii in care e extrem de enervant sa vezi cum un motor iti ignora pur si simplu orice manevra de a corecta o eroare si te tine penalizat luni de zile. Am un site personal in sandbox de 3 luni de zile si nu l-am scos inca, desi am facut totul ca la carte…dar am rabdare pentru ca stiu ca mai devreme sau mai tarziu voi fi scos de acolo, mai ales dupa ce incep o campanie de link building.

Pentru cei care folosesc metode neortodoxe nu prea am sfaturi pentru ca nu am experimentat foarte mult cu blackhat sau spam si nici nu as vrea sa incurajez astfel de practici. Vreau doar sa zic ca si spam-ul e un model de business, model de business care functioneaza din pacate (iar SEO spam-ul e in floare in motoarele romanesti din cauza ca lipsa competitiei serioase permite site-urilor care il practica sa ajunga sus). Decat sa ne luptam sa oprim spam-ul, mai bine ne-am lupta sa educam lumea sa inteleaga ce e spam-ul si sa nu le mai faca vanzari si bani celor care folosesc metoda asta, pentru ca acesti useri naivi sunt cei care tin spamerii in viata. Nu cred ca spam-ul va muri vreodata, dar putem eradica naivitatea in randul userilor si astfel sa reducem efectul spam-ului.

9.      Care ar trebui să fie raportul dintre linkurile ce duc spre alte siteuri şi linkurile ce vin de pe alte siteuri pe cel al meu? Cât de important e PageRankul în SEO?

Nu exista decat niste reguli generale in acest sens: sa nu ai mai mult de 100-150 de linkuri (interne sau externe) pe vreo pagina, deoarece un motor nu va putea trece prin toate la un singur crawl. Multa lume se fereste sa aiba prea multe linkuri externe pentru ca nu vrea sa fie considerat link farm sau pentru ca nu vrea sa „piarda” PageRank de pe o pagina. Prima problema e inexistenta la un site cu continut – un blog cu continut nu va fi considerat niciodata link farm, deci nu exista acest risc. A doua problema e cauzata de un mit urban care zice ca poti pierde PageRank daca linkezi catre prea multe site-uri. Algoritmul PageRank-ului insa nu permite asa ceva, e o serie continua de transmiteri de PageRank pozitiv, care scade in intensitate la fiecare salt printr-un link, dar niciodata nu ajunge la zero.

Se intampla insa altceva: PageRank-ul unei pagini e distribuit in mod echidistant catre toate linkurile de pe pagina respectiva. Atunci daca tu linkezi catre 20 de pagini interne si 50 de pagini externe pierzi o parte din PageRank pe cele 20 de pagini interne, PageRank care merge catre cele 50 de pagini externe.

10.  Am vazut că există o grămadă de siteuri ce oferă sfaturi pentru SEO. Ce ar trebui să credem şi ce nu? Există anumite reguli generale după care ne putem ghida atunci când e să alegem un site ce oferă astfel de sfaturi?

Adevarul e ca in SEO vor exista intotdeauna mituri, dezinformare voita sau involuntara si problema telefonului fara fir, in care o informatie e preluata din sursa in sursa si isi modifica la fiecare hop continutul putin cate putin. Nu cred ca exista vreun SEO roman sau strain care sa poata sustine ca nu a facut greseli, e in natura meseriei, pentru ca e o profesie bazata pe experiment si teste empirice mai mult decat pe teorie.

La asta m-as uita in primul rand cand as citi informatia respectiva. E testata de el, sau e povestita? Citeaza vreo sursa, sau reproduce un alt articol (care la randul sau poate fi eronat)?

11.  Ce alte resurse foloseşti care te ajută pentru optimizare? De exemplu Google oferă Google Webmaster. Cât de util e acesta în optimizarea SEO?

Destul de util, desi e greoi si se updateaza incredibil de incet, mai ales la site-urile noi. E totusi un reper direct de la Google, deci merita luat in seama.

12.  Alte sfaturi pentru începătorii din acest domeniu dacă ai icon smile Interviu despre SEO cu Tudi

Da, nu va bazati pe traficul organic. Nimeni nu incepe o afacere profitabila bazandu-se pe SEO. SEO-ul e un bonus, un lux daca vrei, pe care merita sa il ai in planul de bataie de la inceput, dar nu ca arma principala.

Notiunile de baza a optimizarii on-page merita cred invatate de orice webmaster si mai ales de designeri/developeri. Nu trebuie pierdut timpul cu optimizarea „perfecta”, dar macar o minima atentie la titluri, <H>-uri, descrieri si structura de linkuri interne cred ca nu ia foarte mult timp sau efort.

Un ultim sfat ar fi sa opriti prostitutia pentru trafic. Faceti SEO spam si aduceti 100 de unici in plus, dar va stirbiti iremediabil imaginea si cand se va dezvolta online-ul romanesc, competitia reala va omora din fasa orice SEO spammer – veti ramane fara trafic, dar cu imaginea stirbita.

Mulţumesc pentru timpul acordat.  Sper ca acest interviu să fie cât mai folositor tuturor celor care se gândesc să-şi optimizeze siteul pentru motoarele de căutare.

Andrei, multumesc si eu de interviu. Sa stii ca mi-a fost dor sa raspund la niste intrebari SEO inteligente.

  Învaţa să faci bani pe net! Urmăreşte-mă pe - Newsletter   FaceBook   Twitter   RSS

Hide me
Inscrie-te sa primesti Ghidul Incepatorului In Afacerile Pe Internet
Prenume: Email:
Show me